Istorie

    Pe teritoriul comunei Fântânele s-au descoperit vestigii din epoca neolitică demonstrând vechimea acestei așezări. Astfel, în urma săpăturilor arhologice efectuate pe Valea Budureasca, Puțul Tătarului, au fost descoperite bordeie, morminte, topoare de piatră șlefuită, opaițe de ceramică și vase de lut pentru obținerea vinului dovedind că încă de atunci locuitorii se ocupau cu viticultura, ocupație continuată până în zilele noastre.

      În iunie 1960, la Budureasca a fost descoperit într-un complex geto-dacic datat anul 400 î.H. fragmentul unei cești de lut pe care a fost desenat în pastă crudă stindardul dacic cu cap de lup și coadă de balaur. Imaginea stindardului dacic de la Budureasca este prima și cea mai veche aflată până azi în Dacia și precede cu peste 5 secole reprezentarea stindardelor dacice de pe Columna lui Traian (113 d.H.).

     În zona Fântânele s-au descoperit cuptoare de redus minereu de fier, unelte pentru forjat fierul, piese semifinite, unelte agricole și de dulgherit în perioada când Imperiul Bizantin a interzis sub pedeapsa cu moartea prin edictul emis de Marcianus (455-457 d.H) înstrăinarea oricărui obiect din fier către barbari. Migrația pecenegilor (sec. X-XI) și apoi ale cumanilor (sec. XI-XII) au frânat temporar dezvoltarea formațiunilor politice locale.

     Prima atestare documentară a localității datează din 15 iunie 1499 când domnitorul Radu cel Mare care dădea un hrisov de întărire boierului domniei mele, jupân Chicoș, cu fiii lui și fiicele lui, anume Stanca și Visa și Rada cu fiii lor și oricâți fii sau fiice ce i-ar lăsa Dumnezeu jupânului Chicoș, ca să-i fie în Fîntînele și în Plăcicoi și în Gugești și în Cîrnu și Cerih și în Milești, oricâte sînt părțile jupânului Chicoș și țiganii, anume Mîndrea cu copiii săi și Dăluța cu copiii săi, pentru că sînt acele sate toate și țiganii veche și dreaptă ocină, dedină a jupânului Chicoș.

     Mihai Viteazul angajează lupte slabe cu polonezii lui Jan Zamoyski la 14 octombrie 1600 în zona Vâlcele, Tohăneanca și Budureasca, apoi se dă bătălie cu toate forțele între Ceptura și Fântânele.

     Politica de catolicizare și maghiarizare, precum și de răstrângere a drepturilor țăranilor ortodocși au determinat elemente ale populației românești să părăsească Transilvania în secolul al XVIII-lea, așezându-se la est și sud de Carpați, o parte din ei pe teritoriul vechiului județ Săcuieni, inclus după 1847 în mare parte, în actualul județ Prahova.

     La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna se numea Fântânelele', făcea parte din plasa Cricovul a județului Prahova și era formată din cătunele Mazili și Ungureni, totalizând 1112 locuitori. Comuna avea o școală înființată în 1879 în care în 1894 învățau 42 de elevi (din care 2 fete). Fiecare sat avea biserica lui, cea din Ungureni fiind fondată de frații Bozieni în 1786, iar cea din Mazili, de Enuță și soția sa Ecaterina în 1802. În comună erau 2 mori cu aburi. La începutul secolului al XX-lea, satul Mazili a căpătat denumirea de Fântânele, ca și comuna, iar Bozieni a devenit sat de sine stătător. În perioada interbelică, comuna a fost arondată plasei Urlați din județul Prahova, iar în 1950 a trecut în raionul Urlați din regiunea Prahova și apoi în raionul Mizil din regiunea Ploiești. În 1968, în comuna Fântânele a fost inclus și teritoriul comunei Vadu Săpat, comuna redevenind parte a reînființatului județ Prahova. Comuna Vadu Săpat a fost reînființată în 2003.

     Satul actual Fântânele este format din două părți: Mazili unde s-au stabilit cu predilecție cei coborâți din Bozieni, vechea vatră a satului, și Ungureni unde s-au așezat românii refugiați datorită asupririi habsburgice.